Am auzit replica asta intr un film, si m-a marcat profunzimea ei..drept urmare am postat-o pe toate site urile posibile, ca status pe mess, si acum ii dedic un blog. Poate pentru ca am fost martora la o gandire inteleapta, dar folosita in detrimentul persoanei respective, si lucrul asta m-a pus pe ganduri. Daca stai sa te gandesti, la ce-ti poate folosi o minte stralucita, daca nu ai posibilitatea sa o arati? Sau, sa arati cat de stralucit esti, dar sa nu stii sa profiti de ea?.. putem vorbi aici despre matematica, fizica, chimie, sau despre simpla “scoala a vietii”, toate implica o anumita gandire, care poate fi luata ca “wisdom” , intelepciune.
Se presupune ca daca esti intelept, stii sa te descurci oricat, oricunde, dar degeaba ai intelepciune, daca nu esti intelept.. Inteleptul si-a inteles capacitatile, inteleptul stie cum sa-si focalizeze singurul lui atu, intelepciunea, dar un om care inca nu a gasit un echilibru intre intelepciune si propria persoana (inteleptul) nu poate beneficia de nimic. Este mai comun decat majoritatea oamenilor. Aici ar urma interbarea, oare pot exista atat de multi oameni intelepti, dar care nu sunt constienti de asta pentru ca n-au stiut sa o arate? Intelepciunea aduce numai lucruri benefice, se presupune ca te salveaza din multe, dar de cate ori poate nu a devenit propriul dusman? Poti sa-ti formezi mai multe idei intelepte despre o anumita situatie, dar cum stii care este varianta perfecta? Aici apare partea negativa (how terrible is wisdom), cand este irosita pe nimicuri, sau nu este facuta alegerea corecta (when it brings no profit) si nu aduce nimic bun, ba poate chiar distruge.
Astfel, inteleptul nu este acela care detine intelepciunea, este cel care o manuieste cel mai bine, si o foloseste pentru propriul beneficiu.
PS: cred ca mi-e dor sa fac subictul II de la bacul la romana :))
